Info
Deutsch
Home

Im Office

Im Büro

Für besondere Anlässe

La lucru

La firma

Im Urlaub

Plata

Auf dem Pferd

Biroul


Impressum

Poză
Bine de ştiut
13.07.2023

Noţiunea

Poză a)
Debitorul îşi execută obligaţia, de regulă, voluntar, de bună voie, prin plată. Executarea efectivă a obligaţiei, de către debitor, indiferent de obiectul ei, se numeşte plată. Astfel definită, plata constituie modul normal sau firesc de stingere a obligaţiei, deoarece orice obligaţie ia naştere pentru a fi îndeplinită sau executată. Plata este, deci, executarea voluntară a obligaţiei de către debitor.
În limbajul curent prin plată se înţelege remiterea unei sume de bani. Rezultă că plata în sens juridic nu se confundă cu plata în sensul curent, obişnuit, nejuridic. Astfel, de exemplu, vânzătorul care transferă dreptul de proprietate cumpărătorului sau antreprenorul care execută o anumită lucrare ori cărăuşul care efectuează transportul fac o plată în sens juridic. Plata poate fi considerată şi un act juridic, animo solvendi, încheiat prin manifestarea de voinţă a celui care plăteşte (plata exteriorizează voinţa) şi acordul celui care primeşte plata.
b)
Sediul materiei. Codul civil reglementează plata în art. 1092-1121, considerând-o un mod de stingere a obligaţiilor. Faţă de celelelte moduri de stingere a obligaţiilor menţionate de art. 1091 C.civ., plata prezintă particularitatea că stinge raportul juridic prin executarea obiectului său, adică realizează ceea ce au voit părţile.
c)
Cine poate face plata. Potrivit art. 1093 C.civ., plata poate fi făcută de orice persoană interesată şi chiar de către o persoană neinteresată. În cazul în care debitorul nu plateşte, plata poate fi făcută de către o persoană ţinută alături de debitor, adică un codebitor solidar, sau pentru debitor, adică fidejusarul sau cauţiunea reală. Plata poate fi făcută de o persoană interesată în efectuarea ei, de exemplu dobânditorul unui imobil ipotecat face plata, pentru a evita urmărirea silită a imobilului de către creditorul ipotecar. Plata poate fi făcută şi de către o persoană neinteresată. Aceasta poate plăti în numele debitorului în cadrul unei gestiuni de afaceri sau în nume propriu, când face o liberalitate debitorului, având ca obiect ceea ce el datora creditorului său.
Excepţii. Există următoarele excepţii de la regula că plata o poate face orice persoană:
1) obligaţia de a face intuitu personae; plata obligaţiei în acest caz se face numai de către debitorul obligaţiei (art. 1094, C.civ.).
2) acordul părţilor în sensul ca plata să se facă numai de către debitor.
În condiţiile menţionate, creditorul nu poate refuza plata, oricare ar fi persoana care ar voi s-o facă.
d)
Condiţii speciale cu privire ia cine poate face plata în cazul obligaţiilor de a da.
Prima condiţie este ca cel ce face plata să fie proprietarul lucrului dat în plată (art. 1095 C.civ.). Aceasta deoarece prin efectul plăţii, creditorul trebuie să devină prbprietarul lucrului plătit, ceea ce este posibil acă cel ce face plata este el însuşi proprietar. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, plata este nulă.
Totuşi, dacă este vorba de sume de bani sau de alte lucruri ce se consumă prin întrebuinţare, acestea nu mai pot fi repetite chiar atunci când cel ce le-a plătit nu era proprietarul lor, dacă creditorul care a primit plata le-a consumat de bună credinţă (art. 1095, alin.2, C.civ.).
De asemenea, în cazul în care lucrul plătit este mobil mişcător, revendicarea lui nu este posibilă, deoarece se aplică art. 1909 C.civ.
A doua condiţie necesară pentru ca o persoană să poată face plata în mod valabil este ca persoana ce plăteşte să fie capabilă de a înstrăina. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, plata poate fi anulată, afară dacă este vorba de bani sau de alte lucruri ce se consumă prin întrebuinţare, care nu mai pot fi repetite, în cazul în care creditorul care a primit plata le-a consumat de bună credinţă.
e)
Cui se poate face plata. În primul rând, plata trebuie să se facă creditorului (art. 1096). Prin creditor, înţelegem pe cel originar, iar după moartea sa înţelegem pe moştenitorii şi legatarii săi. în cazul în care creanţa a fost transmisă prin cesiune, dobânditorul, adică cesionarul devine creditor şi plata trebuie făcută acestuia.
În al doilea rând, plata poate fi făcută unui reprezentant legal al creditorului, respectiv tutorele, sau unui reprezentant convenţional, adică mandatarul.
În al treilea rând, plata poate fi făcută unui terţ autorizat de justiţie să primească plata, de exemplu un creditor popritor, adică un creditor al creditorului, care a poprit o sumă datorită creditorului debitorului, astfel că creditorul popritor este autorizat de justiţie să primească în mod valabil de la terţul poprit plata creanţei datorate de acesta din urmă creditorului său, respectiv popritului. Dacă în loc ca terţul poprit să plătească propriul său creditor (popritul), plăteşte direct creditorului popritor (care este creditor al popritului) operaţia prin care se realizează aceasta se numeşte poprire.
Prin poprire, creanţa popritului este indisponibilizată în mâinile terţului poprit, iar apoi este transmisă de la poprit la creditorul popritor. Poprirea este o procedură de urmărire.

Poze Înapoi